Decoratori francezi de mare tradiţie prezenţi într-un show-room din Bucureşti

Ediţie din data de 12 mai 2012

Plimbându-ne pe unul dintre bulevardele din centrul capitalei, ne-a atras atenţia o vilă elegantă care ne invita să intrăm să vizităm un show- room de decoraţiuni interioare. Am făcut-o şi am avut o reală supriză :intrasem într-un apartament parizian decorat după ultimele tendinţe în materie de pe malurile Senei.

O sufragerie mare cu o masă albă patinată stil Ludovic al XVI-lea şi un bufet pentru veselă şi argintărie în acelaşi stil plin cu obiecte delicate şi elegante de porţelan în culoarea untului ;

o comodă mare stil Ludovic al XV-lea, patinată în albastru turcoaz care se detaşează pe un perete acoperit cu un tapet pictat manual cu scene chinezeşti ;

 alături, în salon, o canapea de stofa de in ecru, aşezată în faţa unui şemineu şi având în spate o altă comodă la fel de spectaculoasă, de această dată roşie ; o alta comodă patinată în lemn natur a fost aşezată un perete lateral.

  În acest apartament generos a mai fost amenajat un birou, cu un aer mai masculin şi un dormitor cu dominantă bleu deschis.

 Decorul e completat de reproduceri de tablouri şi gravuri din secolul al XVIII-lea, tapete spectaculoase, lustre, aplice şi lămpi de masă, veselă şi argintărie.

Totul te face să te simţi într-un mic castel, undeva în Provence pe la 1780, într-o atmosferă liniştită, rustică, în acelaşi timp rafinată şi netulburată încă de violenţa revoluţiei ce urma să vină…

Înalta societate din Franţa a fost întotdeauna extrem de tradiţionalistă şi a considerat mobilierul din secolul al XVIII-lea ca o marcă a distincţiei şi eleganţei.

A fost într-adevăr o epocă în care ebeniştii de pe malurile Senei au creat piese de un lux incredibil pentru mobilarea palatelor pariziene si a castelelor de la ţară.

 Iată însă că deja de vreo cincispezece ani decoratorii francezi s-au hotărât să adapteze acest mobilier aristocratic, pentru oricine, realizându-l într-o fomă puţin mai rustică şi renunţând la esenţele de lemn scump.

 Tendinţa rezistă de atunci foarte bine, nu numai în Franţa ci şi în celelalte ţări europene, ba are succes chiar şi în Statele Unite.

 Acest lucru se întâmplă probabil pentru că este un gen de decor care este elegant, fără să fie greoi, este rafinat, fără să fie pompos şi aduce în orice caz foarte multă lumină şi culoare într-un interior.

 Lemnul patinat în alb, gri sau în culori tari, tapiţeria din pânză groasă de in cu bumbac în culori de pământ, accesoriile şi elementele decorative doar aparent nesofisticate ce par să vină direct din casa străbunicilor, creează un sentiment de intimitate aparte şi de eleganţă care însă nu te complexează.

   Moda nu este neapărat nouă. În secolul al XVIII-lea existau piese de mobilier pictate în alb, fie în casele mai modeste, mai ales în Provence, fie chiar în palatele regale. Maria Antoaneta, sătulă de pompa interioarelor de la Versailles, şi-a mobilat micul ei domeniu privat de la Trianon cu mobilă albă.

 Un astfel de mobilier are cumva avantajul de a fi adaptabil oricărui tip de locuinţă, păstrându-şi însă eleganţa şi graţia epocii în care a fost creat iniţial. El poate astfel înobila orice spaţiu, asta evident pentru cine-şi doreşte un interior care să iasă dintr-un minimalism pur funcţional şi să te predispună chiar la puţină visare… mai mult…

Farmecul mereu actual al decorului britanic

Ediţie din data de 5 mai 2012

Un fotoliu Chesterfield din piele patinată pe care ai aruncat un pled scoţian cu care să te încălzeşti…o masă aranjată cu farfurii de porţelan cu flori albastre şi tacâmuri de argint…nelipsitul portret al calului favorit pe peretele din birou…sunt elementele nelipsite ale unui décor tipic englezesc.

 Le-am decoperit pe toate într-o casă veche din Bucureşti, frumos restaurată, care deşi are caracteristicile arhitecturii neoromâneşti, de la începutul secolului trecut, a fost decorată în aşa fel încât să te poţi transpune în ambianţa cosy atât de tipică ceţurilor de dincolo de canalul Mânecii.

Pereţii coloraţi în roşu şi verde oliv, sau acoperiţi cu tapete înflorate, mobilierul şi mai ales mulţimea de obiecte tipic britanice sunt un prilej de evadare şi visare că te-ai teleportat într-una dintre acele case tipice de cărămidă din epoca reginei Victoria.

Britanicii se numără fără îndoială printre inventatorii confortului. Mai puţin preocupaţi decât francezii de ideea de reprezentativitate a unui interior, au pus mai mult accentul pe intimitate, înventând acel termen cosy care spune chiar mai mult decât atât.

 Ceea ce numim în general astăzi decor englezesc vine din epoca regenţei, adică de la începutul secolului al XIX-lea, când societatea britanică devenise aşezată şi extrem de prosperă, datorită coloniilor, dar mai ales revoluţiei industriale, în plin avânt în acel moment.

Epoca victoriană şi cea eduardiană au adus şi ele un plus de fantezie şi romantism. În aceste perioade s-au inventat confortabilele fotolii de piele din biblioteci, dar s-a statuat şi ceremonialul meselor în familie în conace sau chiar în casele obişnuite.

 Nu trebuie să ni se pară curios că mobilierul tipic de sufragerie a fost inventat în secolul al XVIII-lea de un arhitect şi decorator scoţian, Robert Adam.

Ori, în aceste sufragerii mesele erau puse cu superbe servicii de porţelan şi argintărie, care fac şi ele parte din tradiţia eleganţei britanice.

Decorul englezesc a rămas tradiţional şi a evoluat însă în timp, preluând elementele de succes ale fiecărei epoci.

 Revoluţia muzicală pe care au produs-o de exemplu cei patru Beatles, i-a făcut să intre în establishmentul britanic şi ei sunt prezenţi în multe interioare londoneze ale unor nostalgici ai anilor 60.

Universul copiilor beneficiază şi el de un decor tipic în casele englezeşti.

Nu i-au inventat oare englezii pe Peter Pan, Alice sau mai recent şi cu un imens succes pe Harry Potter?

Căsuţele pentru păpuşi, cu decorul la fel de tipic victorian îi fac pe cei mici să evadeze în lumea poveştilor şi să recontituie viaţa familiei la scară mică.

În sfârşit grădina este încă o parte din universul britanicilor tradiţionalişti care preferă să se retragă într-un cottage cochet departe de aglomeraţia marilor oraşe.

Şi grădina englezească are regulile şi accesoriile ei, pentru a te putea bucura din plin de binefacerile statului în aer  liber, începând cu micul dejun şi terminând cu ceaiul de la ora 5…

Într-o Londră care a devenit în ultimii ani extrem de aglomerată şi cosmopolită decorul tipic britanic începe treptat să lase loc unui eclectism contemporan adeseori bizar şi agresiv.

El rămâne însă un brand al Marii Britanii şi, ca orice brand al unei ţări care ţine enorm la tradiţii, el nu se pierde ci râmâne un foarte căutat produs de export.

Remodelarea şi modernizarea unui apartament de bloc

Vă invităm să revedeţi, în a doua jumătate a lunii aprilie, două emisiuni, în reluare pe acelaşi spaţiu al emisiunii “Decor şi stil”.

Ediţie din data de 31 martie 2012

Atâta vreme cât piaţa imobiliară nu are o ofertă foarte clară în materie de apartamente noi şi nu există în toate cazurile, garanţia respectării raportului calitate-preţ sau crearea unei infrastructuri reale, în noile zone rezidenţiale din cartierele mărginaşe ale oraşului, vechile STAS-uri rămân în atenţia proprietarilor, mai ales că ele oferă posibilitatea unei reîmpărţiri a spaţiului, în aşa fel încât, să corespundă standardelor şi cerinţelor actuale.

 Suntem, poate, singura ţară europeană în care arhitecţii nu sunt preocupaţi să propună planuri de urbanism care să analizeze la nivel global, structura unui ţesut urban şi să rezolve cerinţele sociale sau  necesităţile economice şi culturale ale unui întreg oraş.

Suntem o ţară în care arhitecţii sunt subordonaţi unor comanditari cu bani şi se supun, de cele mai multe ori, unui gust îndoielnic, nemaivorbind că asemenea persoane neavizate pot plăti crearea unui PUZ care să le servească interesele personale.

Aşa se face că apar construcţii înalte în zone cu un regim mic de inălţime, care distonează stilistic cu imobilele învecinate sau, şi mai grav, pot dispărea peste noapte clădiri cu valoare patrimonială.

Anualele sau bienalele de arhitectură de la noi prezintă din ce în ce mai puţine proiecte realizate şi, oricum ele se adresează, aproape exclusiv, beneficiarilor privaţi.Nu există o preocupare a arhitecţilor de la noi pentru crearea de spitale, şcoli sau centre sociale la standarde moderne, deşi lipsa lor este resimţită acut de către societatea noastră.Nu există nici preocuparea pentru concursurile publice, pentru asemenea proiecte de interes general.Arhitectura românească este prezentă doar într-o sporadică presă de specialitate, lecturată tot de arhitecţi dar, din pacate, modul lor de exprimare este ilizibil şi greu accesibil marelui public şi, ce-i mai grav, complet lipsit de componenta practică si socială.

Dincolo de autosuficienţa unor asemenea manifestări, a unor organizaţii care sunt nefuncţionale în societate şi a unor principii rămase doar la nivel declarativ, prea puţine dintre acţiunile arhitecţilor de la noi vizează realităţile şi nevoile sociale cât şi crearea unei identităţi arhitecturale a Bucureştiului, care este de o bună bucată de vreme în rândul capitalelor europene.

Am fi aşteptat o abordare mult mai responsabilă dar, din păcate, această metropolă poartă atât vechile cicatrici cât şi pe cele de dată recentă şi foarte recentă.

   Întrebarea se pune astfel : ce facem ? Abandonăm apartamentele socialiste fără să le mai dăm nici o şansă să se reinventeze ?

Realitatea este că, în marea majoritate a cazurilor, oamenii încearcă prin forţe proprii să-şi creeze un mediu de viaţă modern şi confortabil.

Sunt din ce în ce mai multe cazurile în care, se preferă soluţia reamenajării unui apartament mai vechi de bloc, în schimbul păstrării avantajului de a fi în plin centrul capitalei.   

 Demonstraţia noastră este una simplă: un apartament de bloc, anii ’80, de două camere, poate fi regândit, în aşa fel încât să dispară cât mai mult sentimentul acela apăsător de spaţii mici, înghesuite, fără haz şi fără să asigure posibilitatea unor funcţiuni practice.

Doamna Puşa Hack este, de 20 de ani, o ambasadoare a Orientului în România şi furnizor al Casei Regale Române. Şi-a folosit toată experienţa acumulată în timp, mai întâi în cultura occidentală şi apoi în cea extrem orientală, în domeniul amenajărilor interioare, bunul gust cât şi principiile feng-shui pentru a-şi crea, în micul său apartament, un loc intim şi plăcut, în momentele în care nu se află undeva, în alt capăt al lumii, pentru a-şi desfăşura activitatea.

Apartamentul doamnei Puşa Hack, creatoarea unui brand de prestigiu în România, este, după cum aţi văzut, o demonstraţie foarte clară şi  frumoasă a faptului că un spaţiu standard de bloc poate fi amenajat după criterii actuale şi cu foarte mult bun gust.

Mobilierul din orientul îndepărtat creează o oază de evadare totală pentru cei ce locuiesc aici.

Remodelarea spaţiului, facută fără aportul unui arhitect este perfect funcţională şi adaptată nevoilor cotidiene ale proprietarei.

Obiectele orientale aduc şi ele plusul acela de energie pozitivă, vitală fiecăruia dintre noi.

 Se poate deci şi aşa, dacă aveţi imaginaţie şi ştiţi foarte bine cum doriţi să vă amenajaţi locuinţa. Înainte de toate, ea rămâne un loc care să vă reprezinte, poate chiar mai mult decât hainele pe care le purtaţi, pentru că este refugiul în care vă regăsiţi în fiecare zi, spaţiul în care creaţi şi vă recreaţi împreună cu familia.

Un apartament cu farmecul caselor boiereşti de altădată

Ediţie din data de 24 martie 2012

Casele boiereşti de altădată erau impregnate de farmecul istoriei. Mobile frumoase adunate de-a lungul mai multor generaţii, obiecte de familie şi tablouri care aminteau de momente din istoria celor care le-au locuit, totul te făcea să intri într-un univers foarte personal în care fiecare lucru avea în spatele lui o poveste. Un tablou adus de la Paris de un unchi pasionat de antichităţi de pe la sfârşitul vecului al XIX-lea, o miniatură făcută cadou cu ocazia unei logodne păstrată încă in secret, un secretaire dar de nuntă al unei bunici care şi-a scris pe lemnul vechi jurnalul cu bucurii şi suferinţe, sau chiar fotografia cu autograf a unei regine păstrată ani de zile cu frică în fundul unui sertar…Cei mai mulţi dintre boierii români au pierdut toate aceste amintiri în anii dramatici de la mijlocul veacului XX, când au fost obligaţi să-şi părăsească casele şi conacele peste noapte. Unii dintre ei au avut totuşi şansa să mai păstreze obiecte şi piese de mobilier, pe care le-au înghesuit cum au putut în spaţii mici, în primul rând pentru a nu-şi pierde rădăcinile. În timp multe lucruri au revenit treptat prin moşteniri şi decorul în care au trăit generaţii de-a rândul s-a putut reface, măcar în parte.

O astfel de familie a fost nevoită să se mute recent dintr-o casă cu curte, pentru că trăim într-o epocă în care abuzurile de natură imobiliară sunt în continuare posibile, pe ale căi ce-i drept decât cele ale poliţiei politice din anii 50. Au găsit un apartament generos din epoca interbelică şi au apelat la o bună prietenă, arhitecta Severina Scully Logotheti, să le aranjeze această nouă locuinţă, punând în valoare mobilierul şi obiectele adunate de-a lungul a peste zece generaţii, lucru pe care arhitecta, rezidentă la Paris, şi specializată în amenajări interioare l-a acceptat cu foarte mare plăcere.

 Apartamenul are o zonă de recepţie spaţioasă şi elegantă. Din vestibul intri într-o sufragerie mare, cu un mobilier francez din secolul al XIX-lea, în stil Ludovic al XVI-lea, cu proporţii foarte frumoase, înnobilată cu decoraţii din bronz discrete şi cu o marchetărie foarte fină. Spătarele scaunelor din pai creează o senzaţie de lejeritate. Pe un prerete lângă intrare a fost amplasată o comodă tipică din perioada regenţei, de la începutul veacului al XVIII-lea.

În zona din fund a sufrageriei a fost amenajat un mic salon de televizor foarte intim, cu o canapea, fotolii, un dulap şi o consolă stil Biedermeier. Piese din acelaşi stil, apărut în anii 1820-1830 în Austria şi Transilvania, mobilează şi salonul luminos adiacent sufrageriei. Este un mobilier foarte elegant şi destul de simplu, cu forme uneori neaşteptate care seamănă chiar cu art-deco-ul care a apărut abia o sută de ani mai târziu. De exemplu acest salon cu două fotolii şi o măsuţă este de o surprinzătoare modernitate. Este o piesă detul de rară şi neobişnuită, datorită decorului cu frunze palmate de pe picioarele mesei şi braţele fotoliiilor. Exista la boierimea română un gust special pentru acest stil, destul de sobru, cu care erau mobilate şi conacele de la ţară şi reşedinţele din oraşe. mai mult…

O ceainărie cu stil într-o casă veche

Ediţie din data de 17 martie 2012

Imaginaţi-vă că vă plimbaţi într-o după amiază înzăpezită de iarnă printr-unul din cartierele vechi şi liniştite ale Bucureştiului şi vi se face poftă să beţi un ceai cald şi aromat. Tocmai aţi descoperit o ceainărie într-o casă particulară şi vă hotărâţi să-i treceţi pragul. Ajungeţi în casa respectivă, la etajul I şi surpriză: aranjamentul tihnit şi primitor, cu parfum de epocă şi arome îmbietoare de ceaiuri exotice, prăjituri şi dulceţuri de casă, nu te duc cu gândul la un loc public! Aţi greşit oare apartamentul? Nicidecum. O domnişoară drăguţă vă iese în întâmpinare şi vă conduce într-unul din saloane sau, după sezon,în romantica grădină din spatele casei .

Sunteţi chiar într-un salon de ceai deschis pentru public, dar conceptul este exact acela de a vă face să vă simţiţi ca şi cum aţi fi fost invitaţi într-o casă particulară. Şi nu într-una oarecare ci una cu foarte mult stil. Andrei Breban, proprietarul şi iniţiatorul acestei ceainării, a venit la un moment dat în Bucureşti de la Baia Mare, crescut fiind într-o familie care i-a educat gustul pentru atmosfera tradiţională, de casă aşezată, cu mobile şi obiecte frumoase, mult mai prezentă în Transilvania decât în alte regiuni ale ţării.

A vrut să facă un loc în care fiecare persoană să se simtă bine,şi mai mult decât atât, să se simtă acasă, în sensul tradiţional al cuvântului.Aici vin oameni care gustă genul clasic,elegant şi atemporal şi clienţii cei mai numeroşi sunt tinerii care vor să se bucure de această ambianţă cunoscută lor, poate doar din poveştile părinţilor şi bunicilor. Nu lipseşte practic nimic: o mobilă elegantă, o lumină foarte plăcută care vine mai ales din lampile şi lampadarele cu abat-jour, o biblioteca plina de cărţi care pot fi citite sau răsfoite în funcţie de timpul şi dispoziţia fiecăruia. Un teanc de discuri de vinil cu care se fac săptămânal audiţii…Fiecare lucru are o poveste.Sunt mobile care au fost cumpărate direct de la particulari, nevoiţi să se despartă de ele din motive personale, dar şi câteva lucruri care aparţin familiei lui Andrei Breban, un tânăr întreprinzător dar sensibil la toată această istorie afectivă care se ascunde în spatele decorului recreat de el în această ceainărie care reînvie vremurile de altădată şi invitaţia la ceai, de la ora cinci. mai mult…

Spaţiul de locuit şi arta de a da valoare unui mic apartament de bloc

Ediţie din data de 10 martie 2012

 Omul este trecător prin viaţă şi veşnic supus unui proces de transformare şi readaptare la condiţiile economice şi socio-culturale ale momentului.

O discuţie generală  despre spaţiul de locuit şi importanţa lui am purtat-o cu domnul Adrian Mihalache, profesor la Universitatea Politehnica din Bucuresti, care predă  discipline legate de ingineria incertitudinii.Este critic de teatru, dramaturg şi eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România.Ultima sa apariţie editorială se intitulează “Spaţii seducătoare” şi subliniază ideea generală, conform căreia omul traverseaza tot felul de spaţii de-a lungul existenţei sale, cum ar fi: spaţiul literar, spaţiul audiovizual, spaţiul virtual, spaţiul urban, spaţiul prieteniei, până la inevitabila ïeşire din spaţii.Este un parcurs care pendulează permanent între latura personală a dezvoltării individuale şi dimensiunea ei general-umană, a interdependenţei la nivelul societăţii, formarea unor trasee personale care până la urmă conduc către o ieşire şi o interconexiune în spaţiul urban.

“Realismul ne obligă să acceptăm locuinţa urbană integrată în reţele complexe de distribuţie şi de comunicare, devenită, astăzi, complet dependentă de ele.”- spune Adrian Mihalache în cartea sa.      

Nu vrem să teoretizăm foarte mult aceste lucruri care până la urmă sunt uşor traductibile dar, poate nu fiecare dintre noi, are timpul necesar să reflecteze asupra unor evidenţe.Ne vom opri, doar la o singură coordonată, cea a locuirii. Adrian Mihalache spune că “procesul locuirii devine producător de sensuri, valori si convingeri, pe scurt, de cultură.”

Parcursul său personal pleacă de la cărţi, o bibliotecă vastă şi extrem de bine aleasă şi structurată valoric,cultura solidă fiind pentru domnia sa un factor de relaţionare şi repoziţionare permanentă faţă de societate şi evoluţia ei. Altfel, nu s-ar putea produce cu atâta uşurinţă traversarea atâtor perioade şi schimbări. “Singur în bibliotecă”, înseamnă raportul intim între individ şi autorul unei cărţi, generator de cultură, iar spaţiul de locuit capătă valoare în primul rând prin contactele umane şi schimburile afective şi culturale care se produc între coordonatele lui spaţiale mai mari sau mai mici.A trecut prin tot felul de asemenea spaţii de locuit, plecând de la casa burgheză, asezată, trecând prin “ciudăţeniile locuirii la comun, din anii ’50, şi terminând cu cel al unui mic apartament de bloc socialist, standardizat, care însă, după cum vedeţi nu este deloc lipsit de personalitate. mai mult…

Cromoterapia şi arta combinării culorilor

În serile de miercuri, de două ori pe lună, au loc evenimente culturale, într-un cadru  special, oriental şi foarte autentic,  în Spaiul Unirii, nr.96, sector 4, Bucureşti-pe teme de astrologie, feng-shui, cromoterapie, anti-aging si multe altele,  legate de arta de a trăi sănătos, în armonie cu mediul înconjurător. 

Cromoterapia şi arta îmbinării culorilor

Ediţie din  data de 03 martie 2012

Fascinaţia pentru Orient şi Extremul Orient nu se reduce numai la o experienţă culturală, cu totul aparte, cât mai ales, la una religioasă şi de ordin senzorial. O vizită într-un show-room exotic din capitală, nu înseamnă doar să navighezi precum Columb în căutarea unor teritorii virgine dar foarte bogate, printre piese de mobilier şi obiecte, mai vechi sau mai noi, cu care să te întorci acasă, ca şi cum ai fi pus mâna pe mici comori de artă.Înseamnă să te pătrunzi de tot ceea ce reprezintă spiritul acestor locuri îndepărtate şi să-ţi apropii elemente din cultura lor, în aşa fel încât, să-ţi faci viaţa mai frumoasă şi, de ce nu,  mai sănătoasă.

Ne-am pus, cred, cu toţii întrebarea cum de reuşesc, cei din India, de exemplu, să afişeze mereu zâmbetul acela larg şi ospitalier, în ciuda unei mizerii materiale, de multe ori, greu de descris, care, pe un european, obişnuit să fie preocupat, mai ales, de confortul material, l-ar arunca într-o depresie profundă.In India, viaţa are o cu totul altă valoare şi ierarhiile sunt diferite. Are, în primul rând, o puternică dimensiune spirituală care ii ajută pe oameni să preţuiască lucrurile cu-adevărat valoroase şi care nu sunt vizibile decât pentru cei iniţiati.Cred că trebuie să te naşti acolo ca să înţelegi aceste lucruri, dar sunt şi oameni atât de iremediabil indrăgostiţi de Orientul îndepărtat, încât reuşesc, prin tot ceea ce întreprind, chiar şi aici, în România, să te facă sî simţi această pasiune specială.

 Doamna Puşa Hack este o adevărată ambasadoare a Orientului în ţara noastră şi, de o bună bucată de vreme a iniţiat, în zilele de miercuri, o serie de evenimente tematice, care să ne ajute să ne armonizăm interiorul cu exteriorul şi să înţelegem mai bine această filozofie de viaţă armonioasă şi sănătoasă.

Fenomenul culorilor şi descifrarea lui este o preocupare străveche.În Grecia antică, acesta era descris prin termenul chroma, iar în India, culorile erau recunoscute prin virtuţile lor terapeutice.Reacţiile faţă de anumite culori sunt cauzate de influenţa pe care o exercită asupra psihicului.Culoarea este asociată cu emoţionalul şi, de aceea, odată ce suntem mai bine informaţi asupra semnificaţiei fiecărei culori, putem beneficia de efectul binefăcător al unei anumite culori, doar având-o în preajma noastră.Culorile contează atât în alegerea mobilierului şi a ţesăturilor din decoraţia unei case cât şi în alegerile pe care le facem în vestimentaţie. mai mult…

1001 poveşti despre porţelan

Ediţie din data de 25 februarie 2012

Vă invităm în emisunea de astăzi în universul fascinant al porţelanului. Acest material ceramic fin de culoare albă, translucid, a fost realizat prima oară în evul mediu, în China, în timpul dinastiilor  Tang şi Yuan, între secolele VII şi XIII. Europenii l-au importat la început, după care au descoperit secretul de fabricaţie abia la începutul veacului al XVIII-lea, în Saxonia, la Meissen. Din acel moment manufacturile de porţelan au început să prolifereze pe întreg continentul, din Franţa până în Anglia, Rusia sau Scandinavia. Serviciile de porţelan nu lipseau de pe nici o masă regală şi erau decorate cu o extrem de mare diversitate de modele.

Manufacturi ca cele de la Sevres, Limoges sau Chantilly, mărci precum Wedgwood, Spode sau Rosethal, fac şi astăzi deliciul colecţionarilor şi continuă să producă modele clasice dar şi în formele designului contemporan.

Am întâlnit în Bucureşti două tinere, surorile Ana şi Irina Wagner, care au început cu succes o afacere creând porţelan pictat manual. Ana este creatoarea şi Irina cea care se ocupă de marketig şi management.

 Absolventă a Academiei de Arte Frumoase, Ana Wagner a studiat grafica şi a făcut un stagiu de practică în atelierul pictorului Ştefan Câlţia. A urmat o serie de burse de specializare în acvaforte şi gravură în lemn la Veneţia, Budapesta, Barcelona şi Salonic.

 O adevărată revelaţie a fost însă cursul de tehnica pictării porţelanului pe care l-a urmat la Paris. De aici a început adevărata pasiune pentru această artă căreia i-a imprimat însă un stil şi totodată prpria personalitate.

Sursele de inspiraţie într-un asemenea gen de artă pot fi multiple, având în vedere foarte lunga tradiţie a porţelanului de toate felurile care se întinde pe mai bine de o mie de ani. Nu e uşor să fii original şi să-ţi creezi un public în acest domeniu în condiţiile în care posibilitatea de a alege de pe piaţă este practic enormă.

Fineţei porţelanului translucid i se adaugă modele ce te duc cu gândul la arhetipuri afective general umane care dau frâu liber imaginaţiei în reintepretarea unor motive ce vin de demult. mai mult…

Un exemplu bun de arhitectură fără arhitect

Ediţia din 18 februarie 2012

Trebuie să recunoaştem că este o adevărată plăcere să descoperi ca jurnalist, case inedite prin Bucureşti. Unele dintre ele, ca cea pe care v-o prezentăm în emisiunea de astăzi, au fost construite şi amenajate chiar de către proprietari, fără ajutorul unui arhitect,doar cu ingineri structurişti şi rezultatele pot fi suprinzătoare. Proprietarii acestei locuinţe au pornit de la o casă veche, fără valoare patrimonială sau arhitecturală, dar amplasată într-unul din cartierele elegante ale Bucureştilor. Casa a fost renovată şi spuraînălţată pentru a fi apoi închiriată. Având în vedere faptul că au deschis şi un magazin propriu de decoraţiuni interioare la subsol, proprietarii, care stăteau iniţial în alt cartier, au decis că era net mai avantajos să locuiască în aceeaşi clădire şi astfel a început construcţia locuinţei propriu zise, pornindu-se însă de la garajul casei restaurate care a fost supraînălţat cu două nivele…

S-a creat astfel o construcţie adiacentă, care înconjoară practic casa orginală, având ieşire pe două străzi. Locuinţa s-a dezvoltat mai mult pe adâncime şi pe înălţime, dar este nebănuit de spaţioasă şi de confortabilă la interior,având toate zonele şi funcţiunile necesare confortului cotidian pentru o familie de patru persoane. Alături de ei mai locuiesc aici şi câţiva simpatici locatari din lumea necuvântătoarelor, care animă şi încălzesc atmosfera. Cum spuneam,casa a fost construită doar cu ajutorul unui inginer structurist, şi ceea ce ni se pare demn de semnalat este faptul că au fost folosite toate elementele casei vechi care au putut fi recuperate:cărămizi, grinzi de lemn sau metalice, elemente de pardoseli şi aşa mai departe. Este o mentalitate foarte corectă şi deja obişnuită în occident unde acest lucru se face în mod curent. La noi este din păcate mai rar şi proprietarii acestei locuinţe merită toate laudele pentru ca au ales aceasta solutie a recuperării care le-a creat, până la urmă mult mai multe greutăţi şi costuri decât dacă ar fi ales calea mai uşoară a unor materiale moderne.

Decorul casei este vesel şi foarte variat. Proprietarii sunt pasionaţi de antichităţi şi lucruri vechi recuperate, de la noi sau aduse din toată Europa, aşa încât locuinţa are foarte mult „suflet”, ca să spunem aşa şi peste tot găseşti combinaţii dintre cele mai neaşteptate.

Intrarea principală se face printr-o mică curte amenajată foarte frumos din care se urcă cîteva trepte pe o verandă acoperită cu sticlă unde se află sufrageria, veranda adăugată conferind adâncime zonei de zi, de la parter. Sufrageria, respectiv locul de luat masa, cum se spune acum, cu un termen anglo saxon „dining room”, pentru că la noi există şi se perpetuează confuzia dintre sufragerie şi camera de zi.  Zona este extrem de luminoasă datorită plafonului şi ferestrelor mari din geamuri termopan. Proprietara ne-a mărturisit: „Feresrele tip termopan au fost o aventură, deoarece doream ca cercevelele să fie de culoare muştarului şi atunci a trebuit ca ele să fie confecţionate din aluminiu, pvc-ul neputând fi colorat aşa cum îmi doream. A fost greu să depistez firma care să execute comanda, iar în final materialul nu a fost chiar alegerea potrivită, pentru că am observat că se produce totuşi condens.În privinţa sistemelor de închidere a fost o luptă dură cu meseriaşii cărora le era mai uşor să monteze unele moderne, decât să adapteze unele vechi din bronz la care ţineam foarte mult. Până la urmă, ei m-au înţeles şi am câştigat.”

Aşa cum spuneam, proprietarii sunt pasionaţi de mobile vechi recuperate.Tot proprietara ne-a spus :” O mare parte din mobilier a fost salvată din magazii şi din poduri, fiind destinată focului” Avem aici două bufete de sufragerie şi o masă cu scaune din epoca interbelică ce au fost efectiv recuperate. Au fost găsite într-o stare foarte proastă, restaurate şi puse în valoare în acest spaţiu, extrem de luminos şi de confortabil în care se desfăşoară mesele în familie sau cu prietenii, în diverse ocazii speciale. Mobila veche dă o intimitate specială sufrageriei şi o ambianţă de casă, ca să spunem aşa, „aşezată”.

Camera de zi propriu zisă se află în continuarea sufrageriei şi beneficiază de lumină suficientă care vine din verandă. Este de fapt un salon-bibliotecă şi cameră pentru stat la televizor, unde au fost combinate câteva piese de mobilier mai vechi sau mai noi, din stiluri diferite cu canapele moderne îmbrăcate în huse de pânză bej absolut neutre. Biblioteca a fost făcută la comandă dintr-un paravan foarte stricat cu patru panouri în stil neogotic, recuperate, restaurate şi transformate în trei uşi cu geam, cărora li s-a adăugat întreaga structură interioară şi cornişa, după desenul unui arhitect.S-a obţinut astfel o piesă de mobilier inedită şi elegantă căreia nu-i poţi presupune provenineţa. Decorul salonului a fost completat de o foarte frumoasă colecţie de tablouri, cele mai multe fiind lucrări ale pictorului Viorel Mărginean, prieten cu proprietarii casei. mai mult…

Un show-room eclectic într-un decor cu şarm

Ediţie din data de 11 februarie 2012

În materie de decoraţiuni interioare în România, anii 90 au fost cei ai descoperirii minimalismului. Chiar dacă este de multe ori sec şi impersonal, el apărea firesc într-o lume frustrată ani de zile de lipsa pe piaţă a unui mobilier cu adevărat modern.

Iată însă că după 2000, chiar 2005, piaţa a început să se diversifice şi mobilierul aşa numit „stil” sau chiar de epocă a început să apară din ce în ce mai frecvent, permiţând combinaţii dintre cele mai diverse.

Dacă iniţial românii nu aveau la dispoziţie în acest domeniu decât vechile magazine „Consignaţia”, devenite acum unele de anticari, mai nou au început să apară importatori din occident unde există o piaţă cu adevărat impresionantă.

Avantajul este că aceşti importatori nu aduc neapărat antichităţi în sensul propriu al cuvântului, pe care dealtfel le mai putem găsi la anticarii specializati, ci mobilă stil şi obiecte fără vârstă, cu care ne putem decora interiorul înr-o manieră mai personală şi mai ales la preţuri mult mai accesibile.

După ce v-am prezentat în sezonul trecut un asfel de show room în centrui istoric al capitalei, am decoperit acum unul nou într-o cu totul altă zonă a oraşului, unde ne-a cucerit în primul rând farmecul aranjamentului, în subsolul unei case vechi, cu bolţi şi pereţi de cărămidă aparentă, unde pătrunzi într-un univers colorat.

Acest interior elegant şi intim în acelaşi timp îţi oferă ocazia să descoperi o multitudine de lucruri, de la obiecte mici, până la piese de mobilier disparate sau garnituri complete de salon, sufragerie sau dormitor.

 Desigur nu sunt antichităţi în sensul adevărat al cuvântului. Fără îndoială locul unui vânător de valori materiale nu este într-un astfel de magazin. Pentru un decorator sau un pasionat în acest domeniu un astfel de loc poate fi o adevărată mină de aur pentru că el poate găsi aici lucruri foarte variate pe care să le poată integra într-un interior eclectic, care trebuie să vă mărturisim că este în momentul de faţă foarte la modă.

 Deşi nu se mai poartă garniturile complete, această sufragerie rustică poate sta foarte bine într-o casă de vacanţă sau chiar într-un apartament modern, având avantajul că oferă spaţii de depozitare generoase. mai mult…